In curând …

Advertisements

0.3.2.0.1.2

În căutările mele gugăloase, de diverse chestii neinteresante, am dat peste o găselniţă care se vinde şi la noi. Au scos ăştia un dispozitiv minune. De alungat jderii. Şi nu pentru orice. Pentru maşină. Eu unul nu am auzit pe nimeni că ar fi fost atacat. Dar mai ştii … Te atacă ăsta micu’ de draq te ia. Dacă nici în maşină nu te mai simţi în siguranţă … Eu, împreună cu prietenul meu Forest, am început să ne uităm în spate şi când mergem pe stradă. Dar tocmai de jderi au inventat ăştia dispozitivul minune? De ce nu de molii bătrâne, gândaci cu dinţii făcuţi praf de carii etc…

 

A apărut o carte nouă. Chiar dacă nu prea am avut timp să citesc în ultima perioadă, pe asta nici că o voi citi vreodată. Şi sunt atât de mândru în seara asta … Am rămas ultimul om de pe planetă care nu are cont pe cartea feţii. Pe unde te duci, pe cine auzi, nu se poate să nu se vorbească despre ea. Ai dat liche? Ai dat şer (sau ce draq se dă/face acolo). Nu exist acolo şi nici nu voi exista vreodată (asta dacă nu face cineva cont în numele meu – să-l păzească aghipuţă). De fapt suntem doi. Căci nici Forest nu are. Oare cum draq o fi să dormi cu cartea pe faţă? Probabil că mor pixelii de la monitoare …

 

Femeia. Cloşca cu puişorii de aur. Aşa spunea prietena mea despre acea femeie şi despre noi. Astăzi, ieşind la un suc, am început să’i dau dreptate. Exact aşa păreau colegii. Puişorii care aleargă în spatele ei. Care mai de care să’i povestească despre muncă, despre ce mai este acolo, ce s’a mai întâmplat … bleah. Dacă ies la suc, mama draqului că vreau să beau o bere şi să nu vorbesc tot despre muncă. Deci, concluzia este: cloşca cu puişorii de aur suflat. Până şi Forest a observat acelaşi lucru …

 

Pentru moment cam atât. Să ne auzim cu bine. La bere.


Ma deranjeaza si îmi place totusi

Mă deranjează faptul că se face un tam-tam la televizor legat de Columbeanca și mini chinezul ei. Se plânge lumea că are ăla cucu mic și ce a căutat ea la el. Păi fraților, poate și ea are scoaba scurtă. Așa s’ar potrivi unul cu altul.

Mă deranjează că trebuie să mă trezesc in fiecare dimineață la ora 07.00

Mă deranjează că dobitocii de azi / handicapații de mâine se plâng că nu au putut copia la bac și că subiectele au fost special alese ca ei să pice. Și la teveu se spune că ei nu au nici o vină. Au 99% din vină. Restul se împarte între parlamentari, societate și leșinații de părinți.

Mă deranjează că am dat mai puține goluri în campionatul de fotbal. Mai multe au fost ratări. în bară.

Mă deranjează că m’am lăsat de fumat. Acum stau ca pe ghimpi, dar nu că aș dori să fumez. Doar așa că m’am lăsat de ceva ce făceam.

Mă deranjeză că s’a umflat piciorul (de la fotbal). Stângul. Și de fiecare dată se desumfla. E ca nou.

Îmi place că a venit vara (chiar dacă doar pe hârtie). Nu va mai ploua mult. Mă bronzez eu …

Îmi place că mai am puțin și intru în concediu.

Îmi place că stau și scriu. Am ceva vreme de când nu am făcut chestia asta.

Îmi place că în perioada următoare am de lucru. Ies din monotonia și porcăria zilnică.

Îmi place că ai mei sunt ok.

Îmi plac roboții. Că au umor. Bravo lor.


Cand telefonul suna cu un numar ascuns bine …

Je: Alo!
Ea: Cine sunteti?
Pauza publicitara. 5 secunde.
Je: Pe cine cautati?
Ea: Cine sunteti?
Je: Pai cine sunteti dumneavoastra, ca nu eu am sunat?
Ea: Cum va cheama? Si de unde aveti numarul sotului meu de telefon?
Blink blink …
Je: Bogdan, dar nu stiu daca va ajuta asta cu ceva. Cum il cheama pe sotul dumneavoastra, ca poate este un colaborator al firmei la care lucrez. Si asa se explica de ce am numarul dansului pe telefon.
Ea: Ilie.
Je: Nu’mi spune nimic numele. Probabil lucreaza la vreo firma colaboratoare cu noi.
Ea: Aaaaaaaaaaaa. Imi cer scuze. Dar stiti cum suntem noi nevestele … am crezut ca este de la vreo gagica …
Je: Nu, nu este.
Ea: Imi pare rau. La revedere.
Je: La revedere.

Sa mai zica cineva ca unele nu au nevoie de doctori. Imi e mila de amaratul ala, indiferent cine e, ca nu m’am lamurit. Sigur nu’l chema Ilie. Neputand raspunde la telefon la primele 3 apeluri (vorbeam deja la altul) sigur si’a furat cateva farase peste fata. Asa de control.


Doo linii si o cazatura

Tinand cont de faptul ca partea mea dorsala nu a mai facut de ceva timp (vreo 2 ani) contact cu ceva tare m’am decis. Sa patinez. Zis si facut. Dat sfoara in tara. Primit oferte. Doo pana acum. Cu dublaj. Sapte momentan cu posibilitati de marire. Acum exista posibilitatea de a’mi etala dublul stecher tulup cu pirueta pe dreapta. Astept cu nerabdare sa ma vad impreuna cu Ciotarnica Fara Frica, Marele Preot Popa si noua Unguroaica in dansul lebedelor frumoase. Veniti cu aparatele foto caci bliturile le vom avea noi. Va revini in forta oferta “my room or your room”. Parinte pazea.
Foto dupa marele spectacol.
Va pupa je si va promite ca va va aduce o bucata de gheata.


Próxima estación: Barceloneta

2o1o. Vara. Ma hotarasc si eu din scurt sa plec prin tari straine. In concediu. Zis si facut (mai nimic). Pregatirile de rigoare, bagaje nu prea multe si dorinta de vizitat. Hotarasc sa mergem impreuna cu parintii prietenei mele. Insist chiar. Vine taxiul, bagam bagajele si facem prima oprire sa’i luam si pe parintii ei. Toata lumea se urca. Destinatie finala in tara: aeroport. Asteptam, cumparam o cafea (al draq de scumpa as zice) si fumam o tigare cred ca in singurul loc (cafeanea cica ii zicea) 2 pe 2. Cusca. La cat de fum era acolo iti trebuia un gps sa’l gasesti pe cel cu care vorbeai. Dar viciul cu sacrificiu se tine. La gandul ca 3 ore si ceva nu vei mai fuma … te sacrifici. Se apropie ora decolarii, toata lumea se aseaza la coada si surpriza: ne muta la alt terminal. Pleca un avion in Israel si avea prioritate. Un stiu de ce si nu m’am intrebat prea tare. Ajungem noi cu alai mare in noua locatie si suntem anuntati ca avionul intarzie 45 minute. Mai frec duda prin aeroport si ascult hit’ul verii: bormasina. Cei ce lucrau isi cereau scuze de deranj dar vroiau sa faca un aeroport modern pentru noi. La cum arata m’as mira. Dar daca ei zic … asa o fi. La ultima frontiera (vamesul) am parte de prima oprire. Se uita omuletul acesta ba la mine, ba la buletin. A repetat operatiunea asta de cateva ori pana i’am spus ca tot eu sunt. Nu inteleg de ce nu m’a recunoscut ca doar la cat de frumos sunt in ambele variante nu trebuie sa ai niciun dubiu. Cred ca era obosit. Statea de ceva timp in tura. Un ma simt jignit si merg mai departe. Intr’un final ne da voie sa urcam in microbuzul care avea sa ne duca la avion. Ca la noi un te urci direct in avion. Mai intai stai precum sardinele in cutie (autobuz sau ce draq o fi fost ala). Te lasa in fata scarilor avionului si tu nu mai trebuie sa faci nimic decat sa urci. Prima dezamagire sunt stewardesele. In filme sunt muuuult mai frumoase. La Tarom parca au ramas alea de acum 20 de ani. Trecem peste, caci nu ma plimb cu avionul pentru frumusetea lor. Am sarit eu din avion si fara stewardese (ce viata frumoasa !!!). Am luam bilete la clasa economic. Chitros a’ti spune dar mai bine asa. Locurile de la business erau primele. Singurele avantaje (intuite) era spatial fata de locul din spate o idee mai mare si sampania. Asa locuri mici si inghesuite nu existau nici macar in ratele care faceau lagatura intre sate odinioara. In 3 ore si ceva ai tot timpul din lume sa mananci niste prune si sa iti amorteasca partea dorsala pentru inca 4 ore de dupa.
Ajungem in aeroportul lor. Pustiu frate de cat de mare era. Niste tampiti spaniolii astia sa faca asa un aeroport. Mai bine ca la noi. Nu tu cu benzi pe care sa te urci sis a nu mai dai din picioare. Se gandesc la noi sa mai facem un pic de sport. Si ce tampit s’a gandit sa faca niste usi atat de mari incat sa poata trece vreo 4-5 persoane odata? Mai bine o usa de maxim 80 cm latime. Iti dezvolta musculatura si cultura verbala. Occidentalii astia nu au invatat nimic de la noi.
Hotel. Patru stele reale. Se face dus ca doar trebuia sa le fac paguba la apa. Am platit ce mama draq. Dupa aproximativ 1 ora se da adunarea la noi in camera pentru stabilirea programului din ziua respectiva. Sau ce a mai ramas din ea. Se stabileste gasirea marii si a unei strazi. Harta se inmaneaza sefului de trib si purcedem. Gasim rapid marea Mediterana. Se vedea de la fereastra hotelului. Vant. Nu ne apropiem de apa. Dupa 10 minute plecam sa cautam strada. Nu mai stiu care. Ne invartim ce ne invartim si gasim o strada plina cu terase si copii. Femeile din Barcelona se pare ca pleaca de la premiza ca de la doi copii in sus demonstrezi ceva. M’am intrebat 5 zile ce anume si nu am gasit niciun raspuns. Pe seful de trib il dureau picioarele. Plecam de la capatul strazii inspre celalalt capat ca sa gasim un magazin cu pantofi si sa ne oprim sa mancam ceva. Dupa prunele alea era cazul. Mergem ce mergem si ne asezam la o terasa oarecare. Pai nu am reusit sa’mi pozitionez posteriorul prea bine pe scaun ca m’am si trezit ridicat pe sus. Motiv incert. Parca nu aveau cafea. In meniu. Buimac urmez grupul. Mai mergem ce mergem si ne asezam la alta terasa. Iar plecam. Nefiind inca lamurit de motivul primei ridicari, nu am timp nici sa ma gandesc la asta de acum. Naucit complet plec teleghidat. Seful de trib stabileste la un moment dat, ca o anumita masa si niste scaune sunt ale noastre. Incepusem sa’mi fie deja frica sa ma asez. Nu stiam daca nu cumva trebuia sa ma ridic. Si deja incepuse lumea sa se uite dupa noi. Comanda prietena mea salate pentru marea majoritate, cafea si bere. In spaniola. Nu ca eu nu as cunoaste limba dar am zis sa ma menajez. Terminam si plecam la razboi. Din 5 in 5 minute pe seful de trib il dureau picioarele. Si pe masura ce trecea timpul, decibelii cresteau amenintator. Disperat gasesc cu privirea un magazine cu pantofi. Fata si tatal (sotul) raman pe banca in fata magazinului sa se odihneasca. Acum nu puteam sa las seful singur. Ma sacrifice. Intru. Am crezut si eu ca se va uita dupa niste sandale sau papuci ceva. Ca doar o dureau picioarele. Ei draci. De pantofi cu toc nu stiti? Am simtit ditr’o data cum gladiolele mele ma lasa la greu. Imi imaginam deja decibelii cum zboara in eter si milisecundele de liniste dintre ei. Ma ajuta bunul Dumnezeu si isi cumpara niste expadrile. De ce draq sa’ti cumperi niste incaltari care sa te roada exact in acelasi loc in care te rod si cele pe care le porti? Incerc sa nu’mi mai pun intrebari tampite si sa merg mai departe. Si am mers. vreo 6 ore ne’am invartit pe strada aia pana m’am tampit. Am ajuns la hotel buimac, mai tampit decat am plecat din tara si rupt de oboseala psihica.
Si daca doar in prima zi ar fi fost asa … Cinci zile m’am invartit prin Barcelona si nu am vazut decat vreo 5 obiective. Si alea sumar.
Categoric mai trebuie sa mai vizitez orasul. Merita si vreau sa’l vad.
Cum am aflat eu ieri ca anul 2o11 este anul meu … ma pregatesc de lucruri fenomenale pe care le voi face. Acum sa fiti cuminti si sa va dea draq tot ce doriti pe anul asta nou. Va pupa je si o sa va scrie mai des.


Revine

… din o1.o4.2o1o …