Be@rScorpio's bLo6

Ma deranjeaza si îmi place totusi

BearScorpio — Wed, 06 Jul 2011 18:46:00 +0000

Mă deranjează faptul că se face un tam-tam la televizor legat de Columbeanca și mini chinezul ei. Se plânge lumea că are ăla cucu mic și ce a căutat ea la el. Păi fraților, poate și ea are scoaba scurtă. Așa s’ar potrivi unul cu altul.

Mă deranjează că trebuie să mă trezesc in fiecare dimineață la ora 07.00

Mă deranjează că dobitocii de azi / handicapații de mâine se plâng că nu au putut copia la bac și că subiectele au fost special alese ca ei să pice. Și la teveu se spune că ei nu au nici o vină. Au 99% din vină. Restul se împarte între parlamentari, societate și leșinații de părinți.

Mă deranjează că am dat mai puține goluri în campionatul de fotbal. Mai multe au fost ratări. în bară.

Mă deranjează că m’am lăsat de fumat. Acum stau ca pe ghimpi, dar nu că aș dori să fumez. Doar așa că m’am lăsat de ceva ce făceam.

Mă deranjeză că s’a umflat piciorul (de la fotbal). Stângul. Și de fiecare dată se desumfla. E ca nou.

Îmi place că a venit vara (chiar dacă doar pe hârtie). Nu va mai ploua mult. Mă bronzez eu …

Îmi place că mai am puțin și intru în concediu.

Îmi place că stau și scriu. Am ceva vreme de când nu am făcut chestia asta.

Îmi place că în perioada următoare am de lucru. Ies din monotonia și porcăria zilnică.

Îmi place că ai mei sunt ok.

Îmi plac roboții. Că au umor. Bravo lor.

Cand telefonul suna cu un numar ascuns bine …

BearScorpio — Tue, 04 Jan 2011 09:12:32 +0000

Je: Alo!
Ea: Cine sunteti?
Pauza publicitara. 5 secunde.
Je: Pe cine cautati?
Ea: Cine sunteti?
Je: Pai cine sunteti dumneavoastra, ca nu eu am sunat?
Ea: Cum va cheama? Si de unde aveti numarul sotului meu de telefon?
Blink blink …
Je: Bogdan, dar nu stiu daca va ajuta asta cu ceva. Cum il cheama pe sotul dumneavoastra, ca poate este un colaborator al firmei la care lucrez. Si asa se explica de ce am numarul dansului pe telefon.
Ea: Ilie.
Je: Nu’mi spune nimic numele. Probabil lucreaza la vreo firma colaboratoare cu noi.
Ea: Aaaaaaaaaaaa. Imi cer scuze. Dar stiti cum suntem noi nevestele … am crezut ca este de la vreo gagica …
Je: Nu, nu este.
Ea: Imi pare rau. La revedere.
Je: La revedere.

Sa mai zica cineva ca unele nu au nevoie de doctori. Imi e mila de amaratul ala, indiferent cine e, ca nu m’am lamurit. Sigur nu’l chema Ilie. Neputand raspunde la telefon la primele 3 apeluri (vorbeam deja la altul) sigur si’a furat cateva farase peste fata. Asa de control.

Doo linii si o cazatura

BearScorpio — Mon, 03 Jan 2011 12:55:15 +0000

Tinand cont de faptul ca partea mea dorsala nu a mai facut de ceva timp (vreo 2 ani) contact cu ceva tare m’am decis. Sa patinez. Zis si facut. Dat sfoara in tara. Primit oferte. Doo pana acum. Cu dublaj. Sapte momentan cu posibilitati de marire. Acum exista posibilitatea de a’mi etala dublul stecher tulup cu pirueta pe dreapta. Astept cu nerabdare sa ma vad impreuna cu Ciotarnica Fara Frica, Marele Preot Popa si noua Unguroaica in dansul lebedelor frumoase. Veniti cu aparatele foto caci bliturile le vom avea noi. Va revini in forta oferta “my room or your room”. Parinte pazea.
Foto dupa marele spectacol.
Va pupa je si va promite ca va va aduce o bucata de gheata.

Próxima estación: Barceloneta

BearScorpio — Sat, 01 Jan 2011 12:42:16 +0000

2o1o. Vara. Ma hotarasc si eu din scurt sa plec prin tari straine. In concediu. Zis si facut (mai nimic). Pregatirile de rigoare, bagaje nu prea multe si dorinta de vizitat. Hotarasc sa mergem impreuna cu parintii prietenei mele. Insist chiar. Vine taxiul, bagam bagajele si facem prima oprire sa’i luam si pe parintii ei. Toata lumea se urca. Destinatie finala in tara: aeroport. Asteptam, cumparam o cafea (al draq de scumpa as zice) si fumam o tigare cred ca in singurul loc (cafeanea cica ii zicea) 2 pe 2. Cusca. La cat de fum era acolo iti trebuia un gps sa’l gasesti pe cel cu care vorbeai. Dar viciul cu sacrificiu se tine. La gandul ca 3 ore si ceva nu vei mai fuma … te sacrifici. Se apropie ora decolarii, toata lumea se aseaza la coada si surpriza: ne muta la alt terminal. Pleca un avion in Israel si avea prioritate. Un stiu de ce si nu m’am intrebat prea tare. Ajungem noi cu alai mare in noua locatie si suntem anuntati ca avionul intarzie 45 minute. Mai frec duda prin aeroport si ascult hit’ul verii: bormasina. Cei ce lucrau isi cereau scuze de deranj dar vroiau sa faca un aeroport modern pentru noi. La cum arata m’as mira. Dar daca ei zic … asa o fi. La ultima frontiera (vamesul) am parte de prima oprire. Se uita omuletul acesta ba la mine, ba la buletin. A repetat operatiunea asta de cateva ori pana i’am spus ca tot eu sunt. Nu inteleg de ce nu m’a recunoscut ca doar la cat de frumos sunt in ambele variante nu trebuie sa ai niciun dubiu. Cred ca era obosit. Statea de ceva timp in tura. Un ma simt jignit si merg mai departe. Intr’un final ne da voie sa urcam in microbuzul care avea sa ne duca la avion. Ca la noi un te urci direct in avion. Mai intai stai precum sardinele in cutie (autobuz sau ce draq o fi fost ala). Te lasa in fata scarilor avionului si tu nu mai trebuie sa faci nimic decat sa urci. Prima dezamagire sunt stewardesele. In filme sunt muuuult mai frumoase. La Tarom parca au ramas alea de acum 20 de ani. Trecem peste, caci nu ma plimb cu avionul pentru frumusetea lor. Am sarit eu din avion si fara stewardese (ce viata frumoasa !!!). Am luam bilete la clasa economic. Chitros a’ti spune dar mai bine asa. Locurile de la business erau primele. Singurele avantaje (intuite) era spatial fata de locul din spate o idee mai mare si sampania. Asa locuri mici si inghesuite nu existau nici macar in ratele care faceau lagatura intre sate odinioara. In 3 ore si ceva ai tot timpul din lume sa mananci niste prune si sa iti amorteasca partea dorsala pentru inca 4 ore de dupa.
Ajungem in aeroportul lor. Pustiu frate de cat de mare era. Niste tampiti spaniolii astia sa faca asa un aeroport. Mai bine ca la noi. Nu tu cu benzi pe care sa te urci sis a nu mai dai din picioare. Se gandesc la noi sa mai facem un pic de sport. Si ce tampit s’a gandit sa faca niste usi atat de mari incat sa poata trece vreo 4-5 persoane odata? Mai bine o usa de maxim 80 cm latime. Iti dezvolta musculatura si cultura verbala. Occidentalii astia nu au invatat nimic de la noi.
Hotel. Patru stele reale. Se face dus ca doar trebuia sa le fac paguba la apa. Am platit ce mama draq. Dupa aproximativ 1 ora se da adunarea la noi in camera pentru stabilirea programului din ziua respectiva. Sau ce a mai ramas din ea. Se stabileste gasirea marii si a unei strazi. Harta se inmaneaza sefului de trib si purcedem. Gasim rapid marea Mediterana. Se vedea de la fereastra hotelului. Vant. Nu ne apropiem de apa. Dupa 10 minute plecam sa cautam strada. Nu mai stiu care. Ne invartim ce ne invartim si gasim o strada plina cu terase si copii. Femeile din Barcelona se pare ca pleaca de la premiza ca de la doi copii in sus demonstrezi ceva. M’am intrebat 5 zile ce anume si nu am gasit niciun raspuns. Pe seful de trib il dureau picioarele. Plecam de la capatul strazii inspre celalalt capat ca sa gasim un magazin cu pantofi si sa ne oprim sa mancam ceva. Dupa prunele alea era cazul. Mergem ce mergem si ne asezam la o terasa oarecare. Pai nu am reusit sa’mi pozitionez posteriorul prea bine pe scaun ca m’am si trezit ridicat pe sus. Motiv incert. Parca nu aveau cafea. In meniu. Buimac urmez grupul. Mai mergem ce mergem si ne asezam la alta terasa. Iar plecam. Nefiind inca lamurit de motivul primei ridicari, nu am timp nici sa ma gandesc la asta de acum. Naucit complet plec teleghidat. Seful de trib stabileste la un moment dat, ca o anumita masa si niste scaune sunt ale noastre. Incepusem sa’mi fie deja frica sa ma asez. Nu stiam daca nu cumva trebuia sa ma ridic. Si deja incepuse lumea sa se uite dupa noi. Comanda prietena mea salate pentru marea majoritate, cafea si bere. In spaniola. Nu ca eu nu as cunoaste limba dar am zis sa ma menajez. Terminam si plecam la razboi. Din 5 in 5 minute pe seful de trib il dureau picioarele. Si pe masura ce trecea timpul, decibelii cresteau amenintator. Disperat gasesc cu privirea un magazine cu pantofi. Fata si tatal (sotul) raman pe banca in fata magazinului sa se odihneasca. Acum nu puteam sa las seful singur. Ma sacrifice. Intru. Am crezut si eu ca se va uita dupa niste sandale sau papuci ceva. Ca doar o dureau picioarele. Ei draci. De pantofi cu toc nu stiti? Am simtit ditr’o data cum gladiolele mele ma lasa la greu. Imi imaginam deja decibelii cum zboara in eter si milisecundele de liniste dintre ei. Ma ajuta bunul Dumnezeu si isi cumpara niste expadrile. De ce draq sa’ti cumperi niste incaltari care sa te roada exact in acelasi loc in care te rod si cele pe care le porti? Incerc sa nu’mi mai pun intrebari tampite si sa merg mai departe. Si am mers. vreo 6 ore ne’am invartit pe strada aia pana m’am tampit. Am ajuns la hotel buimac, mai tampit decat am plecat din tara si rupt de oboseala psihica.
Si daca doar in prima zi ar fi fost asa … Cinci zile m’am invartit prin Barcelona si nu am vazut decat vreo 5 obiective. Si alea sumar.
Categoric mai trebuie sa mai vizitez orasul. Merita si vreau sa’l vad.
Cum am aflat eu ieri ca anul 2o11 este anul meu … ma pregatesc de lucruri fenomenale pe care le voi face. Acum sa fiti cuminti si sa va dea draq tot ce doriti pe anul asta nou. Va pupa je si o sa va scrie mai des.

Revine

BearScorpio — Wed, 24 Mar 2010 19:41:01 +0000

… din o1.o4.2o1o …

E greu şi cu limbile astea. Mai bune alea de ceas.

BearScorpio — Mon, 13 Jul 2009 21:11:30 +0000

După o pauză lungă şi se deasă. Am revenit. Din lipsă de ocupaţie şi prost remunerat, mi’am aruncat un ochi pe la teveu. Nu în ideea că aş avea ceva de vazut. Interesant. Ei bine … m’am înşelat. Grav. Păi dacă nu mă uitam, cum aş fi putut să’l văd pe micuţul (dar mare în exprimare) principesei vorbind în engleză ? Nu mă declar un mare englezofil, dar să nu ştiu eu că în limba somaleză se spune aviara gripa ? Sau să nu aflu de la micuţa cu buze de aur despre acelaşi înalt ctitor, că noi suntem nişte rahaţi deoarece spunem doar cuvinte în timp ce el, prea înaltul, editează fraze ? Ruşinat şi frustrat de realitatea în care m’am complăcut, mi’am dat doo palme. Nu trece mult timp şi mai dau peste un alt mare englezofil. Care spunea că are ingleza în el. Aş spune că adânc. El e cel care vorbeşte o română atât de pură încât cu greu o înţeleg. Încă doo perechi. De palme. După setul acesta nou, m’am hotărât să mă opresc. Nu de altceva dar începuse să’mi rămână urme. Pe faţă. Şi decât să mă înroşesc pentru alţii dar nu de la soare, mai bine nu. Dacă găseşte cineva o insulă pustie să’mi dea un mesaj. Pe privat. O insulă foarte depărtată, superbă, nisip fin etc etc. Nu de altceva dar mai strâng eu câţiva şi îi trimitem acolo. Să trăiască fericiţi. Până atunci. Şi când te gândeşti că noi nu le înţelegem limba. Să’i vezi pe ăia cu care or sta de vorbă într’o inglesă pură, ce cruciş or să se uite.

Din ciclul căutările nostre cele de toate zilele, speculez:
- femeile pot sa faca pipi din picioare = aha. Deci aşa stă treaba. Când ţipă să lăsăm capacul de la veceu e doar de imagine.
- nu pot sa ma excit = mai încearcă
- banana vibratorul natural = n’am încercat, dar te cred
- m’am inchis in mine, dar si aici mau gasit = păcat
- nevasta-mea vrea sperma amantului = aiurea de tine. Dacă asta şi’a pus femeia în cap. O va dobândi.

17.4

BearScorpio — Fri, 27 Feb 2009 12:04:48 +0000

… grade. Mă păstrez. Ce draq să zic. Facem economie de căldură. Costă mult. Şi nu e bani. Toată lumea dă acum vina pe criză. Tu’i morţii ei de criză. Acum toţi sunt la bugete de prostie. Vă e frică de ce? Te gândeşti ce vei face la anu’ şi tu nu ştii ce o să faci peste 10 minute. Dar ne putem baza pe criză. Pentru că indobitocirea prostului asta înseamnă. Să’i spui de cinşpe ori că e o problemă. Şi el o va crede. Garantat. Şi mai mult de atât o va multiplica. Noroc că animalele de pe scara blocului nu au auzit de ea. Şi nici măcar în partea dorsală nu le doare. Din moment ce mai convieţuiesc şi pe preşul de la uşa mea. Şi nu lasă urme. Mai presus de toate, mă mută şi o colegă în biroul oval pentru a face curat în cel de baştină. Asta n’ar fi nimic dacă nu ar fi intenţionat să mă ţină cu toate, repet TOATE, geamurile deschise. Cică pentru aerisire. Dă’o draq de aerisire. Eu ~~simpt~~ simt cum îmi mişc degetele mai greu decât ieri pe tastatură. Noroc că, din bunătatea mea apreciată de toţi, degaj căldură. Rezultatul : 18.0 grade. Inginerul de ţevi din mine face calcule. Deh … dacă nu m’am născut deputat sau oligofren cu bani gârlă, asta este. În cinşpe minute am ridicat temperatura cu 0.6 grade. Teoretic dacă continui in aceeaşi măsură, într’o oră creşte temperatura cu 2.4 grade. Dacă vreau să fie acceptabil în birou, trebuie să pierd căldură 2 ore. După care îmi va fi bine. Deci: 17.4 + 0.6 = 18.0 grade C per 15 minute. 0.6 x 4 = 2.4 grade per oră. 18.0 + 2.4 = 20.4 grade. Deja simt cum voi începe să mă încălzesc după prima oră. 20.4 + 2.4 = 22.8 grade. Gata. Mă simt bine. E acceptabil. Corpul meu cred că are 37 grade. Minus 5.4 grade pierdute pentru o cauză nobilă : 37 – 5.4 = 31,6 grade. Se numeşte pierdere colaterală. Mă descurc cu temperatura asta. Şi chiar pot trece la celelalte două birouri. Temperatura existentă în birou în acest moment: 18.4 grade. Am început să lucrez. Urlaţi’mi baftă şi chemaţi’mă şi pe la voi dacă aveţi astfel de probleme. Trebuie să fim uniţi pe această criză. Nu ?

M’au găsit. Şi nu i’am plătit cu mult.

BearScorpio — Sun, 01 Feb 2009 20:22:20 +0000

Din oboseală şi lipsă de ocupaţie, altă ocupaţie, mi-am aruncat ochiul drept pe lista de căutare. Să văd şi eu cum draq mă mai găsesc cei 2 – 3 cititori ai mei, pe care cu greu îi mai am. Să se înţeleagă că îi plătesc să intre aici. Inclusiv pe mine. Nu cu mult, că de … lucrez cu ţevi, nu cu bani. Şi, ca să nu mă amuz singur, l-am chemat pe prietenul meu Forest. Cum ultima bere a dispărut din frigider acum o săptămână cred, l-am servit cu apă plată. Fără lămâie. Că nu suntem la regim. Mişcăm mausul şi găsim:

barbatii stripsi – fraţilor avem o nouă specie printre noi. Îmi dă şi mie cineva nişte poze ?

fete care vor sa se marite – şi de ce le cauţi aici?

id fete ce vor sa se marite – tăticule, cred că la cât de mare e matrixu’ le poţi găsi pe alt sait

calculatoreul si viatza – păi nu e unul şi acelaşi lucru?

dupa ce imi dau drumu imi vine sa urinez – frate îţi dau o veste proastă. Dacă după ce-ţi dai drumu’ îţi vin astfel de senzaţii, e clar. Mori.

proteza scorpio – m-am uitat şi eu şi Forest. Nu e adevărat. Am toate organele. Şi la locul lor.

sa dai maxim la colegi – dă şi pentru mine. Dacă e gratis.

iubesc barbat – parcă articolul 200 e în floare, nu? Nu mai e nicio ruşine. Şo pe el.

problema cu doua rame – nu te pot ajuta. Eu în clasele primare am avut problema cu oglinzile. Dar ca să vezi ce bun samaritean sunt, mă interesez să găsesc o rezolvare.

de ce nu eu si colega mea da? – chiar aşa. De ce draq colega şi nu el(ea) ? De ce colegii sunt întotdeauna înaintea noastră ? Mama lor …

bearscorpio.wordpress.com – bagă direct în browser că merge mai repede.

poze totaje – căutat totaje în DEX. Nu găsit.

cum sa aleg gps-ul? – cu mâna.

compunere calculatorul este viata mea – e clar. Nu se mai fac compuneri despre anotimpuri. Acum se pare că se cer despre computatoare, crize politicieni. Bleahhhhh

dece iubesc barbati femeile – pentrucă nici noi nu ştim să scrim.

poze cum aduce moșul cadourile – nu există. Moşu’. Sau pozele?

poze de iarna inchise si mari – îmi cer iertare. O să mai lucrez la ele în Photoshop. Mii de scuze că le-am făcut deschise şi mici.

cum sa treaca febra la picioare – taie. Le.

Crima din parcare

BearScorpio — Fri, 23 Jan 2009 20:14:53 +0000

N’am mai scris de ceva vreme … O fi din cauza crizei financiare de care vorbesc toţi pe la colţuri. A turbat lumea de la ea. Şi eu am o problemă din cauza crizei. De timp. Încep să’l pierd şi nici nu am de la cine să’l cumpăr. Se pare că în ultima vreme am fel de fel de întâmplări prin mall’uri. De data asta povestea magică se întâmplă în altul. Mă invită pretena mea la o cafea. Bine şi frumos. Parţial. Pentru că nu îmi convenea distanţa pe care trebuia să o parcurg pentru o cafea. Dar datorită faptului că trecuse o vreme de la evadarea trecută în măreţul oraş … mergea. Ajung şi intru în parcare. Cea în aer liber. Fac trei – patru ture şi mă apucă dracii că nu era niciun loc liber. Zic să încerc în alta. Subterana. Zis şi făcut mă pun pe pedalat. Cobor la etajul doi si dau prima roată. Nada. Mai cobor un nivel. Nada doi. Urc să mai încerc la nivelul superior. Cum nu am găsit nimic, decis fiind să părăsesc locaţia pentru un loc sub cerul liber departe de măreaţa clădire, se întâmplă. Pe banda opusă: autoturism. Pe banda mea, în faţă, o maşinuţă (nu mai reţin marca), în spate alte două. Apare o pereche să urce în maşină şi să plece. Moşulică din maşina aflată în faţa mea se opreşte brusc. Toată lumea se opreşte. Nimeni nu mai putea să înainteze (spaţiu restrâns ce mama draqului, că doar nu eşti pe stradă). Stau ce stau şi până la urmă apăs muzicuţa. Nu sunt genul care să claxoneze la orice căcat dar deja eram turbat. Nu de alta dar deja m’ă plimbasem prin cele două parcări de cel puţin juma de oră. Supărat, iese moşulică din maşină şi îmi spune că el vrea să parcheze în locul celor ce vroiau să plece. Las geamul şi îi transmit cît pot de calm că eu vreau să TREC. Îmi transmite pe un ton uşor îndoielnic că se dă el mai în faţă să pot trece eu. EXACT ASTA VREAU SĂ FAC. Mă uit la el cum mută maşina aproximativ doi metri. Se dă cucoana jos şi se pune lângă maşina mea. Dau să plec şi baba se întinde cu ochii holbaţi peste capota maşinii. Cu o voce piţigăiată imi strigă „ AICI NU PARCAŢI”. Asta a fost fluviul care a revărsat din ceşcuţa de sake. Las iar geamul jos şi, cu calmul care mă defineşte când sunt nervos, îi urlu că nu vreau să parchez ci să TREC. Iar la final: fă vacă neagră. După ce începusem să ridic geamul. Civilizat şi educat de altfel. Sar în ajutorul meu şi ceilalţi 10 şoferi care aşteptau între timp. Reuşesc să trec, să ies din parcarea subterană şi din cea sub cerul liber şi să găsesc un loc de parcare pe un teren viran de lângă. Sfatul meu e să te duci draq pe jos. Căci cu maşina trebuie să ai noroc. Plus de alta, nu te pune cu babele care îşi iubesc la disperare bărbaţii. Pentru că sunt în stare să se omoare pentru ei …

Later edit:

Am uitat să pun accentul pe ceea ce era mai important. În tot acest timp, încă de când am intrat prima data în parcarea aeriană, mă trecea o anumită necesitate fizică lichidă. Am reuşit cu greu să mă abţin până în locul unde am parcat. Cam juma’ de oră. Ca draq de dificil a fost. Nu vă doresc să aveţi parte de un astfel de sport de anduranţă. Cum am oprit maşina, m’am eliberat în cel mai pur stil liber în spatele ei. Ştiu, ştiu că nu a fost frumos dar decât să mă fac de râs … mai bine un pic mai uşor şi liniştit.

Urlete și onomatopee

BearScorpio — Wed, 26 Nov 2008 10:06:37 +0000

M’am dus săptămâna trecută să mănânc ceva într’un mall. Mă opresc evident la KFC să’mi cumpăr crispi’stripsi. Prietena mea stătea în spatele meu. Nu știu cum se face, dar eu indiferent la ce coadă mă așez trebuie să aștept mai mult decât dacă m’aș așeza la oricare alta. Mă rog. Oi fi eu mai ghinionist din fire. Sau ea. Din spatele nostru s’a mutat la casa de lângă noi, EA. Dânsa. Diametru : 3,5 x 3,5. Măsurat ochiometric. Bronzată un pic. Soare puternic în București toamna. Vizibil iritată de faptul că era aglomerație și că stătea de ceva timp de pomană așteptând. Apare și dânsa doi, fata. Diametru : 2,5 x 2,5 măsurat în același mod practic și la fel de bronzată. ”Dă’mi și mie cinci mii să’i cumpăr lu’ ăsta bomboană (nota lu’ je: ”ăsta„ era un puradel). Se face tranzacția. Ambele fericite. Una că a scăpat de stres iar cealaltă că a reușit să facă rost de bani pentru investiție. Mai trece ceva timp și micuța se întoarce. Mamă mai dă’mi cinci mii. Dânsa se execută. După aproximativ un minut se întoarce cu aceeași replică. Între timp mamutul ajusese în față să comande. La o fracțiune de secundă după ce a auzit că progenitura a cerut iar bani s’a dezlanțuit. Măi neicușorule, când a lovit tejgheaua cu palma de trei ori, erau să sară casele de marcat. Loviturile au fost însoțite de urletul ”tu nu înțelegi că nu mai sunt bani?”. ”Dar …”. ”Nu mai sunt bani …”. Urlet de animal rănit. Văzând că nu are succesuri prea mari să mai obțină un credit, micuța se retrage cu puradelul după ea de frica unui posibil atac. Fizic. Toată lumea se abținea cât putea să nu râdă. Inclusiv vânzătoarele. Zâmbete multe și priviri întoarse în cu totul și cu totul alte locuri. Iritată și mai mult, mamutul dă comanda: ”ce meniuri aveți … cinci meniuri crispi’strips … o salată … două beri și un pahar”. Eu acuma nu am înțeles de ce a cerut un singur pahar. Posibil datorită faptului că ar fi terminat de băut o sticlă înainte de a ajunge la masă. Dar … e doar o presupunere. Bușit de râs dau comanda mea, o plătesc și plec râzând la liber. Eram departe de pericol. Pe scările rulante. Nu am plecat acasă ci am trecut pe la mec-ul din Brâncoveanu. Mă postez eu cu mașina la vorbitor cu ochii înfipți în panou să văd ce comand. Să’mi sară inima din piept când mi’a zbierat don’șoara în boxe ”bună seara ce doriți să comandați?”. Îi spun să vorbească mai încet că nu vreau să mor tânăr, comand și mă duc să plătesc. De la plată trec la achiziție. Iese pe gemulețul ăla mic capul unei fetișcane care cu o voce stridentă îmi repetă tot ce am comandat, de parcă dădea concurs la vorbit tare și repede. Îi spun da, apuc năuc punga și demarez. Clar nu a fost cea mai bună seară a mea. Nu am mai oprit pe nicăieri. De frică să nu mai dau peste cine naiba știe ce oameni care să urle la mine. Fraților, stresul face rău la rinichi. Nu vă mai agitați că nu are rost. Vă pupă je și o să vă mai scrie …