Arhiva pentru februarie, 2008| Pagina de arhivă lunară

Feteleeeee, au venit băieții cu croasantele

Presupun că există o grămadă de site’uri cu târfe pe net. Că vorba aia, ăsta ”micu’ ”, netu’ adică, suportă orice. Ca și hârtia. La un anumit post de televiziune era vorba aseară de un astfel de site care a fost închis. Îți ofereau băieții fete de lux. Cică. Ba cu 650 euro pe oră (sau zi, am lipsusuri în memorie), ba cu săptămânile. 2000 euro. Ei, băieții, îți aranjează și hotel și patide de pescuit, vânătoare, plimbări pe la mănăstiri (?!?), etc. Ei bine, la acest etc a fost inclus faptul că poți vorbi cu aceste fete despre studiul păsărilor. Seriossss ? Ale lor, sau cele ciripitoare ? Dacă ale lor, nu prea cred că o să fie, sau a fost, unul interesat. Am mari dubii și în cealaltă privință. Cu cele ciripitoare. Cam cum draq poți crede că unul care se duce la curve, ar avea măcar vaga intenție să filozofeze cu vreuna dintre ele ? Pe bune acuma. Ăla se duce chitit pe meserie. Și fata la fel. Chiar și alea escortă de ploaie, nu prea sunt atât de filozofice. Cum să mă facă cineva să cred că, ea-divina, imi poate spune denumirea latinească a porumbelului. Sau să’mi numească fiecare oscior al vrăbiuței. În greaca veche. Pușchea pe limbă că faci plici.

Înaltă ordine de idei, la același post de teveu, l’au arătat pe românul care a câștigat pentru a patra oară consecutiv, din tot atâtea posibile, etapa de cântat la un concurs din Spania. Acolo e foarte apreciat de public și de toată lumea pentru felul în care cântă. Eu, care sunt un afon în ale muzicii (ca ureche muzicală), am rămas impresionat de vocea lui. Acum, de abia acum, sau trezit și unii români să’l ajute. Pentru că vrea omul o carieră în muzică (și eu cred că merită). Dar în ce fel ? Îi oferă niște cursuri de canto !?! Băi voi sunteți tâmpiți ? Are super voce de tenor. Doar niște cursuri de canto ? Și asta numai după ce s’a vorbit de el la televiziune ? Adică mai repede îl apreciază străinii decât noi ? Acolo, în Spania, dacă câștigă concursul, i se va oferi ocazia să urmeze o carieră. Pentru că aici, în România, nu l’a băgat nimeni în seamă.

 

Pauzele lungi și dese … cheia proastelor ”vedete”

Am făcut destul de multe pauze anul ăsta. Din diverse motive. Net. Lipsă de inspirație. Etc. De o săptămână lucrez acasă. E mai calmă atmosfera. Și altă tragere de inimă pentru mine. Dimineața, în timp ce muncesc, dau drumul la teveu. Să zbîrnâie ceva acolo. Nu’mi place să lucrez…în gol. Și evident că ai parte de o diversitate de lucruri. Depinde de postul vizionat/ascultat. În general pe cele străine cam ai ceva. Excepție face discovery (sper să nu fi greșit postul) care seara dă, dacă nu zilnic cel puțin aproape, cazuri cu avioane prăbușite și reprăbușite. Mă întreb și eu ca un tâmpit, dacă pot ăștia da atâtea documentare, nu e cam riscant să mai mergi cu avionul? Chiar dacă se spune că e cel mai sigur mijloc de transport? Pentru că ajungi cel mai repede la destinație. Comparativ cu maratonul, presupun. Dar să revin la dimineață că am început să mă duc în bălării. Azi dimineață, înainte să plec spre birou, mă uitam la emisiunea lui Răzvan și Dani. Nu sunt fan dar … Și cum au început ei emisiunea la o nouă televiziune, caută o ”vecină”. Nu mă întrebați de ce sau cum, că nici băiatu’ nu știe. Măi neiculiță, azi era una care râde și uită să închidă gura. Și rămâne așa, cu gura căscată. Probabil că ea încă mai râde. Numai că la noi nu se prea aude. Și băieții mai fac și mișto de ea. Gen: o găsiți la fel ca noi, pe net. Eu le înțeleg pe femeile care vor cu tot corpul, sufletul și unghiile de la picioare să ajungă vedete. Sincer. E problema lor. Dacă mai au ceva în cap, foarte bine. Dar de ce se chiunuie când e foarte simplu de făcut acest lucru? Te duci fata mamei și a lu’ tac’tu la ziarul Libertatea. Le spui băieților de acolo că vrei să pozezi goală la rubrica de vreme. Și gata. După asta nu mai ai de făcut mare lucru. Dai o iscălitură atunci când te mai vrea o revistă goală și pe la ei. Și gata. Și ”vedetă” și cu bani în cont. Și dacă ai marele noroc (adică nu arăți jenant) să te coopteze cei de la Playboy, ești mare. Mai ai un pic de așteptat să vină unul din lumea bună și să te dorească lângă el. Pentru ce … asta lămuriți împreună. Dar dacă asta ai în cap, încă de la început, de ce mama draqului nu recunoști? De ce vrei să pari o sfântă, când de fapt cărpa de la ușă e mai curată decât tine?  Bleahhhh

Don’t feed the bear

Urșii se hrănesc numai cu carne? Or fi numai ierbivori? Ei bine, nu. Se hrănesc cu toate căcaturile. De la el și de la ceilalți. A înghițit și probabil va mai înghiți destule. Își va vărsa conținutul intestinelor asupra altora. Fără vreo vină. Ghinion. Că s’au aflat acolo. În cel mai nepotrivit moment. Hai, nu vă mai căiți atât, că nimeni nu e ușă de biserică. Și voi ați comis rușinea, prostia și măgăria. Și se scarpină de copaci. Că de … nu are maniere. Sau nu le mai are pe cele de odinioară. E un urs bătrân … Așa că nu mai hrăniți ursulețul. Că e urs în toată regula.

P.S. Cred că o să ajungă, la un moment dat (dacă va continua așa), să se hrănească cu tantra-kanta sau cum draq s’o numi chestia aia și cu lumina de la lumânare.

Cum ar fi dacă …

Oare ce se va întâmpla atunci când unele meserii, aşa brusc, vor dispărea? Adică dacă nu va mai exista meseria de gunoier, de exemplu? Oare noi ăştia cu multe grade pe umăr, vom pune mâna să ducem gunoiul în locul lor? Nu prea cred. Sau dacă nu va exista meseria de chelner. Vom merge în bucătăria restaurantului să ne facem singuri de mâncare? Câţi nu strâmbă din nas când trec pe lângă un om al străzii? Oare e numai pentru că miroase (asta dacă așa e)? Sau câți nu spun că țiganii put? Știu eu pe cineva care a scris despre asta. Dar câți dintre noi s’au văzut în oglindă. În adevăratul sens. Că imaginea distorsionată o vedem cu toții. Și ne place al dracului de mult. Nu cumva e snobism? Nu cumva prostia depășește granițele maxime? Și nici măcar pașaport nu avem. Trecem fraudulos granița. Și sperăm să nu ne prindă nimeni. Păi cum draq să te prindă careva, dacă și el(ea), e la fel? Fuck off