Final

Ei bine, uite și finalul. Aș fi vrut să stau mai mult pe aici cu voi, dar … Cum orice început are și un sfârșit, acesta este al meu. Blogul va fi închis. Nu mă întrebați de ce. O să aflați la un moment dat. A fost frumos (cel puțin asta e părerea mea, nush dacă și a voastră). Am scris despre destule sau puține lucruri. Am scris frumos (că așa sunt caracterele din word). Nush dacă v’a plăcut sau nu, însă mie da. Nu am talent la scris, nu am inspirație, nu am. Sper că cine a intrat în mica mea lume să fi zâmbit, plâns (deși nu prea cred), sau să mă fi înjurat. Tot am realizat o chestie. Îmi place de voi, cei pe care’i citesc, și de voi, cei pe care i’am citit. De citit, vă voi citi în continuare. Căci îmi place. Să o țineți tot așa. A fost frumos să am pagina mea unde să pot scrie ce vreau. Dacă am jignit pe cineva prin cuvintele mele, să mă scuze, dar ăsta sunt eu. Dacă am bucurat pe cineva cu textele mele, mai bine. Tot ăsta sunt. Nu am lacrimi în ochi, pentru că nu am. Așa cum v’am mai spus în rândurile de mai sus, orice are un final. Trebuie să te bucuri de ceea ce s’a întâmplat (cred că e și un blog cu un nume asemănător, sau mă înșel?). M’am bucurat alături de voi, și sper să vă fi bucurat și eu pe voi. Eu cel puțin am încercat. Nu sunt prea multe cuvinte de spus … Așa că vă las … Vă urez tuturor sărbători fericite și să aveți un an viitor strălucit de soarele de pe cer. Vă pupă je și ne vedem după 7 ianuarie. Că până atunci nu am internet

Matrix

Internetul. Această minune tehnologică. Găsești absolut orice pe net. Dar orice. Trebuie doar să știi ce să cauți, cum și unde. Mă uitam săptămâna trecută la o emisiune. Era despre relații. Cum au ajuns oamenii să se cunoască (măcar unul dintre ei era ca un fel de VIP) și cum a decurs povestea lor de iubire. Ok, poveștile de iubire sunt frumoase bla bla bla. Pe mine m’a frapat o relație din alea prezentate. De fapt, nu relația în sine, ci modul de început al ei precum și explicația doamnei (că avea aproximativ 35 și el 20 și ceva). Deci suna cam așa: ea a primit o invitație pe net gen FriendJungle, Hi5 sau draq știe ce, că nu a zis, și a răspuns la ea. Tipa zicea că nu a știut despre ce era vorba la început. Invitația a fost de la „organul tare” care stătea lângă ea. Povestea a continuat. Ea a vorbit cu el, iar maestrul de ceremonii a spus că trece pe la dânsa pe acasă. Ea zice da (era ora aproximativ 24 din spusele ei). Tot doamna a zis că nu credea că “cel tare” va veni la ea la ușă la acea oră. Numai că domnișorul a apărut iar dânsa la poftit în casă fiind în pijamale. În pijamale pentru că nu credea că vine. Fraparea mea vine din următoarea chestie: dragă doamnă, dacă ai răspuns fără să știi ce reprezintă invitația (și ai spus că tu nu faci din astea și nici nu crezi în prietenii de net) cum mama draq ai ajuns să îți dai întâlnire cu meseriașul? Părerea mea e că te’a mâncat totuși un pic (sau mai mult) să vorbești și să te întâlnești cu el. Dacă tot o faci, de ce nu recunoști? Eu, care sunt mai tâmpit de felul meu, nu înțeleg cum doi oameni se pot îndrăgosti pe net. Sau cum mama draq te poate atrage cineva și să începi să ai ceva sentimente pentru el (ea) doar vorbind pe net (via messenger, Hi5 etc) ? Că doar nu’ți trimite poza din prima și gata, cazi leșinat(ă) de pe scaunul din fața calculatorului și’ți sare inima din piept fix pe perete. Îmi e destul de greu să cred acest lucru. Da, ok, îți place cum scrie, cum gândește și cum îți vorbește. După care, dacă nu te întâlnești cu el (ea) nu prea văd cum se poate să te îndrăgostești. Dar cum am mai spus, cine mama draq sunt eu, să nu cred că matrix’ul există?

Încredere

Câtă încredere poți avea în cineva? Sau, poți avea măcar încredere? Să presupunem că nu mă cunoști, habar n’ai cine sunt și este pentru prima oară când mă vezi în viața ta. Sunt un tip simpatic, îmbrăcat elegant și am acel ceva care te atrage. Te privesc în ochi și’ți zâmbesc. Îți spun bună, pe un ton care te cucerește definitiv. Îmi vei răspunde? Ai vrea să’mi vorbești la o cafea? Îmi vei da numărul tău de telefon, adresa de e’mail, pagina de blog, id’ul de messenger, link’ul către Hi5?

Later edit:

Dacă fata are prieten și’l iubește, răspunde ?

Diferențe

Femeile sunt diferite. Față de noi, bărbații. Wow, ar spune unii. Cât ți’a luat să realizezi. Nu mi’a luat mult. Chiar puțin. Și totul a început din momentul în care am observat că ele, fetele, nu au ce noi avem. Asta se întâmpla undeva în trecut, când eram mai mic. Da, recunosc, sunt vinovat. Și eu am fost mic. Mai greșește omu’ în viață. Deci asta e prima diferență. Observată. După ce am mai crescut un pic, precum Făt Frumos într’un an cât alții’n șapte, am mai observat și altele. Păi ca să nu mă intind la vorbă prea mult, hai să purcedem:

Femeia

- când întrebi o femeie, la restaurant fiind, dacă mănâncă ceva, îți va da răspunsul nu. În schimb va ciuguli de la tine din farfurie. I s’a făcut poftă.

- când o femeie spune da, de fapt înseamnă nu. Viceversa e reciprocă. La fel și pentru poate. Tot nu înseamnă.

- dacă o femeie îți spune că ne’ar trebui, de fapt îți zice că ea vrea. Evident că ție nu’ți trebuie poșetă, bigudiuri etc.

- dacă o femeie îți spune fă cum vrei tu, începi deja să simți morcovul cu iepure, padurar și o parte din pădure înfipt adânc în partea ta dorsală. Sigur dacă faci cum vrei tu îți va părea rău. Sigur.

- atunci când îți spune că ar trebui să vorbim, iar e grav. Ai greșit. În stil barbar. Indiferent ce vei spune, va fi folosit împotriva ta. Tot. Nu iartă frate nimic. Asta ca să nu mai vorbim că se aduc în discuție cuvinte și expresii spuse de tine în urmă cu 6 luni, 1 an. Sunt perfect valabile. Ce, ai crezut că dacă a trecut atâta timp, gata, ai scăpat? Pușchea pe limbă.

- când îți spune nu sunt supărată de fapt îți transmite următoarele cuvinte: NORMAL CĂ SUNT SUPĂRATĂ, BOULE !!!

- dacă îți spune aș vrea să schimbăm prin casă, pregătește’te. Vei cheli toate conturile, pentru că ai de cumpărat covor, haine, bijuterii, ondulator de păr, vopsea de păr, coafor etc. A ieșit la atac.

- când te întreabă cât de tare mă iubești, atunci poți fi foarte sigur că a făcut ceva ce nu’ți va plăcea. Și de obicei a stricat ceva ce’ți aparține. Lasă dragă că’ți cumperi altul. Evident.

- când îți spune nu’i nimic parcă o auzi cum te alintă cu TÂMPITULE !!!

Și să nu mergi la cumpărături cu o femeie. Sau mai multe. Dacă singurele lucruri pe care le ve’ți cumpăra se întâmplă să fie numai pentru ele, gata. Până acolo ți’a fost. Și ferească sfântul să mai fie și reduceri la cine draq știe ce haine sau articole de înfrumusețare. O să pleci linșat de acolo. Cu haina de pe tine atârnând, tricoul aproape rupt și părul răvășit. Dacă ați observat, se „omoară” unele pe altele să pună mâna pe cât mai multe articole. Primești coate din toate părțile. Nu știi pe cine să acuzi, sau la cine să te rățoiești. Nu ai timp. Tot ce poți face e să înduri și să speri că data viitoare, scapi de mers la cumpărături datorită unei ședințe urgente la birou. Cred că alea sunt singurele ședințe la care pleci ultimul.

Bărbatul

- când bărbatul spune mi’e foame, înseamnă mi’e foame

- când bărbatul spune sunt obosit, înseamnă că e obosit nu că nu te mai iubește

- dacă bărbatul spune ce rochie frumoasa de fapt vrea să zică ce sâni frumoși

- când bărbatul spune da, îmi place noua coafură, el gândește am dat o grămadă de bani la coafor și uite ce căcat a ieșit

- când bărbatul spune vrei să dansăm?, vrea să facă sex

- când bărbatul spune mă cam plictisesc aici…, vrea să facă sex

- când bărbatul spune te iubesc, vrea să facă sex

- când bărbatul spune te ador, vrea să facă sex

Lucruri importante de spus

Pe ziua de azi am atât de multe lucruri importante de spus, încât nu pot să mai fac față. Voi încerca să le ordonez într’o listă, nu neapărat cronologică:

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

Și astea sunt doar câteva dintre ele. Astăzi sunt plin de surprize și de inspirație. Dacă mai vreți, vă mai pot da. Cine n’are idei să mă sune. Îl rezolv imediat.

Trecut și viitor

În urmă cu ceva ani …

Când aveam 5 ani eram:

-mai cuminte

-mai cu minte

-mai tânăr

-mai slab

-mai tâmpit

-mai nebunatic

-mai năzdrăvan

-mai plin de neuroni

-mai puțin agitat

-mai puțin îngrijorat

-mai liniștit

-mai simpatic

-mai energic

-mai copil

Acum …

-sunt eu

 

Peste câțiva ani …

Când voi avea 5 ani voi fi:

-mai tâmpit

-mai tânăr

-mai mult nebun

-mai ordonat

-mai calm

-mai frumos

-mai mult copil

-mai comunicativ

-mai puțin ocupat

-mai fără minte

Anunț

Caut timp liber. Ofer oricât. Mă puteți contacta la numărul de telefon OTIMPLIBER sau pe adresa de e-mail timpliber@timpliber.ro. Rog seriozitate.

De la mine, pentru tine și înapoi la mine

Simpaticul meu neuron a intrat în colaps datorită febrei sărbătorilor și a devenit deviant de nebun. Nu mai am timp să primesc tot ceea ce’mi doresc. Dar eu totuși fac lista pentru bătrânel:

- o mașină unicat (orice prototip, numai să’mi dau acordul în prealabil)

- o vilă cu piscină (apa din ea să fie în jur de 24 ^oC)

- un motor (pe ăsta nu’l vreau unicat, încă nu știu de ce)

- cel mai scump parfum existent pe piață sau în bazar

- o insulă în mijlocul Pacificului (să fie făcută după planuri discutate cu mine)

- niște chiloți (nu că nu aș mai avea)

- niște șosete (idem ca mai sus)

- un ceas electronic cu limbi de fosfor

- multă gheață ca să patinez

- multă zăpadă ca să mă duc la schi

- multe altele

Și acum hai, aștept să mă procopsesc cu un maldăr de șosete și chiloți. Măcar de firmă să fie. Și cu pietre prețioase.

Ce nu înțelege Be@rScorpio

1.    De ce nu te saturi niciodată de pâine?

2.    De ce nu folosim decât 2% (sau cât o fi) din creier?

3.    De ce nu ne gândim la ceva, decât în momentul când l-am pierdut ?

4.    De ce uneori, mai întâi faci și după aceea te gândești la ce ai făcut?

5.    De ce când suntem mici începem întrebările cu „de ce”?

6.    De ce mai ușor este să rănim decât să facem un bine?

7.    De ce nu crezi că poți muta munții din loc, dacă vrei?

8.    De ce nu vorbește toată populația globului aceeași limbă?

9.    De ce nu te saturi niciodată de ascultat muzică?

10.De ce oamenii, în comparație cu orice altă ființă, sunt mai cruzi?

Chiar așa, de ce?

La luptă războinicii mei … sau de ce bărbații erau mai curajoși pe vremuri

Să fiu al naibii dacă nu bărbații din ziua de azi, și aici mă includ și pe mine, nu sunt lași. În comparație cu cei de altădată. Adică cu cei de pe vremea lui Ștefan cel Mare, de exemplu. Păi ăia de pe vremuri, așa mititei la stat, erau vânjoși frate. Nu cum sunt ăștia cu ceafa lată din ziua de azi. Eu rămân uimit când văd o sabie de pe vremuri aproape cât mine de înaltă. Păi măi nenicule, eu nu cred că sunt în stare să o țin pe aia în ambele mâini mai mult de 10 secunde. Ce să nu mai vorbim de a o ridica deasupra capului, învârti și urla din toți bojocii ca să prind curaj și elan, așa cum făceau strămoșii. M’i s’ar tăi respirația și aș da în apoplexie numai ridicând bazbutia. Plus o idee de hernie. Și dacă printr’o minune aș reuși să ridic sabia aia deasupra capului, cred că aș cădea pe spate cu ea și m’aș înfige în pamânt. Foarte adânc. Mă gândesc, și am vorbit despre asta cu cineva, că bărbații de pe vremuri chiar erau foarte curajoși. Asta ca să nu mai vorbim de conducătorul lor. Care era primul la înfipt în oastea dușmană. Păi hai să vedem, în aceleași condiții, dacă sunt măcar câteva specimene din rândul sexului tare, care să poată face același lucru ca ei. Adică să stai în fața a 10.000 de soldați dușmani cu săbii, lănci, cai, armuri etc, cu fețe foarte „prietenoase” și fără toți dinții în gură. Și colac peste pupăza din tei, să mai știi că ești în prima linie și în spatele tău sunt 3000 de  „colegi”.  Bun raportul, n-am ce zice. Și asta n-ar fi nimic. Dar cînd or începe ăia din fața ta, dușmăneii adică, să vină spre tine și să urle a dorință de sânge … nush câți or mai rămâne în picioare și nu vor leșina. Eu unul cred că asta s-ar întâmpla cu mine. Ori leșin, ori las draq sabie, scut, cal, haine și o rup la sănătoasa înapoi. Și nu oricum. Ci las adănc urme în pământ, ca să se știe pe unde am trecut. Ce plămâni intoxicați de fumul de țigare, ce lipsă de sport taică. Nimic nu va avea efect și nu mă va putea bloca în dorința mea de a alerga. Știu că nu ar fi frumos, dar chiar nu mă văd cu acest curaj de a înfrunta o gloată de însetați. Indiferent de ce ar zice conducătorul oastei. Dacă vrei, să te duci tu mah să le belești la ăia capetele. Nu eu. Să-i văd eu pe ăia că năvălesc să-mi rupă capul sau să mi-l desprindă și eu să stau? Sincer nu cred. În zilele noastre mai merge. Un glonte rătăcit și neștiut de unde vine, te curăță. Asta e. Oricum ești dator cu o moarte la un moment dat. Dar cel puțin e de la distanță în majoritatea cazurilor. Nu vreau să-l văd pe ăla din fața mea cu sabia că vrea să mă aerisească. N-am nevoie de așa ceva. De fapt, nu am curaj pentru o astfel de confruntare. Și să nu-mi zică mie vreun bărbat, că are trei biluțe între picioare și că el poate. Poate pe draq. Nu e unul care să fie la fel de curajos ca oricare strămoș al nostru. S-au stricat genele. Din păcate.