Calculatorul şi viaţa de după

Aproape oricine are un calculator. Sau măcar ştie cât de cât să lucreze cu unul. Şi nu se poate ca măcar o singură dată să nu vă lase la greu. Adică să se blocheze exact în momentul cel mai crucial al existenţei voastre. Când trebuie neapărat să trimiţi ceva urgent pe mail, sau să termini o lucrare etc. Şi atunci te apucă crizele. De ce tocmai mie ? De ce acum ? Morţii mămicii lui şi a întregii familii a celui care l’a făcut. Treci un pic şi pe la Bill. Cât de căcat e fereasta asta. Îţi vine să îl arunci pe geam, dar ţi’e teamă ca nu cumva să cadă în capul cuiva şi să dai de alte belele. Invariabil, în astfel de momente se găseşte să fie cineva pe lângă tine care să te streseze la culme. Sau pe culmi. Că de ce nu merge, dar mai durează mult, şi totuşi ce are. Fraţilor, nu toţi suntem IT’işti. În astfel de situaţii apelăm la telefon. Mobil sau fix. Toţi avem un prieten IT’ist sau măcar în devenire. Pui mâna pe tehnică şi îl termini nervos. Uite ce are, uite ce face (de fapt nu prea face) şi zi’mi ce să’i fac. Săracul om poate nu are chef sau nu înţelege ce’i spui în disperarea aia care te’a cuprins. Într’un final se prinde şi omul de liană şi încearcă să te salveze. Tu oricum ai toţi neuronii la pământ şi îi calci cu putere cu călcâiul. IT’istul, posibil nu intenţionat, reuşeşte uneori să strice mai mult decât era înainte. Şi tu, căpiat de tot ceea ce se întâmplă, îl întrebi de ce nu merge. Atunci vine lovitura de măciucă. Păi ce e vina mea că nu merge? Ce, am făcut eu ceva? Tu rămâi ca la avizier şi încerci să’ţi revii. Cum draq adică, acum e vina mea că ai umblat tu în el? Nu ştiu frate, eu am încercat dar nush ce are. Şi pleacă. Te lasă cu toate maţele scoase şi în mijlocul camerei. Nici măcar să te aşezi nu’ţi mai arde. De ce draq l’am mai chemat dacă nu m’a rezolvat? Mai încerci tu să’i faci ceva, îţi apar fire de păr alb (altele decât alea pe care le aveai) sau îţi cad unele noi. În situaţia asta, ori reuşeşti să’i dai de cap (cine ştie cum, dar pur noroc) ori te duci să te culci că eşti terminat. Dacă l’ai rezolvat, îţi suni amicul specialist şi îi spui, ca un Napoleon cuceritorul ce eşti, că s’a rezolvat şi uite unde era problema. N’am să înţeleg niciodată de ce îi spun care era problema. Dacă el nu s’a prins şi am reuşit eu, repet din pură întâmplare, de ce îi dau soluţia? Mă rog, nici nu cred că are importanţă. Poate ca să’i demonstrezi specialistului, că tu, un novice, ai reuşit ceea ce n’a putut el. După perioada de stres, intervine o relaxare profundă. E totul ok. La fel ca înainte. Pe draq e ok. Merge tehnica asta till next time. Când iar îţi suni amicul să te rezolve. Între noi şi specialiştii ăştia e o strânsă legătură. Noi îi futem la icre ei ne dau rezolvări pe măsură.